Comisia Europeană "invită" România să ia în considerare măsuri care să sprijine implementarea graduală a "taxării verzi"și caracterizează drept "neambițioasă" ținta națională de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României la 30,7% până în 2030, se arată în evaluarea Bruxelles-ului asupra Planului Național Integrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) elaborat de Guvern.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, marți, să diminueze cu 25% toate taxele, tarifele și comisioanele datorate de către entitățile reglementate și supravegheate de instituție. Măsura va intra în vigoare de la 1 aprilie.
Pachetul de reduceri de taxe al administrației Trump, în valoare de 1.500 de miliarde de dolari, nu a avut un impact major asupra investițiilor companiilor sau a planurilor de angajări, potrivit unui sondaj publicat la un an de la cea mai mare reformă a codului fiscal al Statelor Unite din ultimii peste 30 de ani, relatează Reuters.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile vor aplica de săptămâna viitoare noi reguli, confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro. Cea mai importantă și intens cerută de antreprenori: eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. De luni, angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și unele taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar a fost tot mai intens contestată de angajatori, ca și de ONG-uri locale.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile au făcut deja primul pas și au decis, conform datelor analizate de Profit.ro, eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. Angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar este tot mai intens contestată de angajatori, în condițiile crizei de personal, ca și de ONG-urile locale care militează pentru drepturile migranților și refugiaților.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară va lua astăzi (miercuri) în discuție reducerea la jumătate a principalei taxe plătite de brokerii de asigurare, până la 0,1% din veniturile din comisioane. Decizia, deși fără un impact major asupra cifrelor înregistrate de intermediari, vine să confirme perioada bună traversată de piața brokerajului, după un an în care brokerii au fost grav afectați de scăderile fără precedent ale comisioanelor plătite de firmele de asigurare pentru RCA.
Partidul Național Liberal (PNL) propune introducerea unei cote unice de 16% aplicată pentru taxele și contribuțiile pe muncă, anunță președintele formațiunii politice, Alina Gorghiu. Profit.ro a scris, încă de la începutul acestui an, că acesta va fi punctul central al programului electoral și principalul slogan de campanie al PNL.
Guvernul francez s-a angajat vineri să reducă taxele pentru populație și companii în 2017, oferind o promisiune electorală votanților, înainte de alegerile din primăvară, transmite MarketWatch.
Germania își permite reducerea taxelor cu circa 15 miliarde de euro, după alegerile federale din 2017, în pofida creșterii cheltuielilor pentru migranți, a declarat marți ministrul de Finanțe Wolfgang Schaeuble, transmite Reuters.